O femeie în vârstă de 78 de ani din satul Parcova, raionul Edineț, a fost găsită fără suflare în propria casă. Cazul a fost înregistrat duminică, 26 ianuarie curent, iar pensionara ar fi decedat după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon de la sobă.
Potrivit informațiilor prezentate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (IGSU), cadavrul carbonizat al victimei a fost găsit de către pompieri pe patul care era amplasat lângă sobă.
În urma cercetărilor efectuate, salvatorii au stabilit că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza suprasolicitării sobei de încălzit pe combustibil solid. Toate circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de organele de resort.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la exploatarea sobelor de încălzit. De asemenea, specialiștii recomandă să îndepărteze obiectele arzătoare și alte bunuri ușor inflamabile din apropierea sobei, în vederea evitării unor incendii, dar și unor intoxicații cu monoxid de carbon.
Potrivit datelor IGSU de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 5 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 12 persoane, inclusive 10 minori au avut de suferit.

