O speluncă de droguri a fost deconspirată de polițiști într-un apartament din sectorul Botanica al Chișinăului. Domiciliul aparține unui bărbat de 44 de ani.
În apartament au fost depistați proprietarul și alte șase persoane cu un comportament suspect.
Oamenii legii au ridicat mai multe aparate confecționate artizanal destinate consumului de droguri de tip PVP (sare) și pachețele de tip zip-lock în interiorul cărora se afla o substanță de culoare albă cu miros specific.
Persoanele au fost conduse la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru documentare și stabilirea circumstanțelor. Acestea au fost supuse și expertizei narcologice.
Proprietarul apartamentului, condamnat anterior pentru infracțiuni similare, este cercetat penal. El riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

