Zece oameni au murit, după ce o tornadă a lovit estul Chinei. De asemenea, 130 de case au fost distruse, mașinile au fost răsturnate și stâlpii de electricitate au fost puși la pământ.

Deși nu a durat mult, tornada a trecut chiar prin mijlocul unui oraș, unde a făcut prăpăd. A ucis zece oameni, a distrus 130 de case și a scos copaci din rădăcină. Mașinile au fost răsturnate de forța impresionantă a vântului, în timp ce stâlpii de electricitate au fost puși la pământ.

5.500 de oameni au fost afectați și mai bine de 400 au avut nevoie de cazare în centre special amenajate.  În această vară, China a înregistrat precipitaţii record şi săptămâni de căldură istorică. Oamenii de ştiinţă susţin că aceste fenomene meteorologice extreme sunt exacerbate de schimbările climatice.

În 2016, sate întregi din provincia Jiangsu au fost rase de pe faţa pământului şi cel puţin 98 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei furtuni însoţite de vânturi având forţa unui uragan şi de cea mai puternică tornadă din ultima jumătate de secol.

digi24.ro

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.