În acest an Moldova ar putea rămâne fără mulți fermieri mici și mijlocii, care vor falimenta, admite fostul ministru al Economiei, Octavian Calmîc. El mai presupune că în falimentarea acestor fermieri ar fi interesată guvernarea, care ar prefera să poarte dialog cu un număr mai mic de agricultori.

“Agricultorii nu au pierdut lupta în discuțiile cu politicul, ei au văzut că nu au cu cine dialoga, iar asta e cel mai grav în toată epopeea aceasta. În pofida faptul că autoritățile arată o prognoză destul de bună, anul nu a fost rău altceva este că s-au prăbușit prețurile, s-au pierdut piețele de desfacere, accesul la transport, agricultorul nostru nu-și poate vinde marfa și autoritățile nu au intervenit cu nicio soluție. Eu cred că anul viitor o să pierdem o bună parte din fermieri în special pe cei mici și mijlocii, pentru că cei mari se descurcă. Eu nu exclud că inclusiv este dorința autorităților pentru că este mai bine să dialoghezi cu un grup mai mic de oameni, dacât să porți de grijă la zeci de mii de oameni care mai puțin contribuie”.

Invitatul emisiunii “De Facto” de la GRT, Octavian Calmîc, a mai adăugat că anul 2024 va fi o continuitate a anului 2023. Potrivit acestuia nimic spectaculos nu se va întâmpla nici în plan economic, nici în plan social.

Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Parlamentului sau Președinției, nu au comentat declarațiile lui Octavian Calmîc.

telegram

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.