Fostul ministru al Economiei, Octavian Calmîc, a comentat în cadrul emisiunii De Facto de la GRT prezentarea noii Strategii Energetice a Republicii Moldova până în anul 2050, subliniind atât necesitatea acestui document, cât și provocările uriașe legate de implementarea lui.

Potrivit lui Calmîc, strategia vine „la țanc” într-un context electoral și include obiective ambițioase, precum asigurarea a 90% din necesarul național de energie electrică din surse regenerabile autohtone și o pondere de 85% din producția locală fără emisii de carbon. Totodată, el atenționează că investițiile estimate la 43 de miliarde de euro sunt extrem de costisitoare și vor influența direct tarifele pentru consumatori.

„Noi trebuie să înțelegem că aceste investiții vor fi parte componentă a tarifelor. Nu ne va da nimeni granturi pentru implementarea acestei strategii”, a declarat Calmîc, adăugând că, deși strategia precedentă trebuia ajustată, acest gen de schimbări se fac, de regulă, la începutul unui ciclu electoral, nu la finalul unuia.

Calmîc a mai amintit că în ultimii 10 ani, investițiile de doar un miliard de euro în sectorul energetic au dus la creșteri semnificative de tarife. Spre exemplu, tariful la gazele naturale a crescut de la 4,60 lei în 2021 la peste 30 de lei pe metru cub în vârf de criză – o creștere de peste 6 ori.

„Doar cu acel miliard investit, care nici nu este finalizat, am avut un impact uriaș asupra tarifelor. Vă dați seama ce va însemna 43 de miliarde. Va fi un impact enorm. Noi și așa suntem cu cele mai mari tarife la resursele energetice din toate țările de Est”, a subliniat fostul ministru.

La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale Guvernului sau Ministerului Energiei nu au comentat public aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube