Odată cu sezonul estival şi creşterea temperaturilor, s-a dublat şi numărul celor care suferă de intoxicaţii alimentare. Lipsa unei igiene corespunzătoare sau cumpărarea alimentelor păstrate în condiţii precare sunt printre principalele cauze ale acestor îmbolnăviri. Medicii îi îndeamnă pe oameni ca, în perioadele calde, să consume mai mult produse proaspete, iar fructele şi legumele să fie bine spălate.

Medicii trag un semnal de alarmă şi spun că, doar în ultima lună, numărul de pacienţi cu astfel de intoxicaţii s-a dublat.

„Începând cu creşterea temperaturii, avem o creştere relativ mai mare a incidenţei prin maladii intestinale acute. Luna mai în totalitate, am avut în jur la 120 de adresări cu boli diareice acute, pe când luna iunie, deja avem depăşită cifra de peste 150 de adresări în secţia de internare”, a comunicat Petru Paveliuc, medic infecţionist, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” din Chişinău.

Specialiştii recomandă achiziţionarea produselor alimentare doar din locuri sigure, unde sunt păstrate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

„De nu procurat produse alimentare care se păstrează incorect: carnea, ouă, produse lactate. Ele trebuie să fie păstrate la frigider. Fructele, legumele, la fel trebuie să fie spălate, dar şi verificate înainte de consum ca să nu fie alterate. Deci nişte reguli igienice banale”, a menționat Petru Paveliuc.

Oamenii sunt îndemnaţi să ceară, fără întârziere, ajutorul medicilor la primele simptome ale intoxicaţiilor alimentare: dureri abdominale, vomă, diaree sau febră.

tvrmoldova.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.