Un copil de 13 ani a fost salvat, după ce a urcat într-un copac înalt și nu a mai putut să coboare jos. Cazul a avut loc joi seara, 31 iulie, în Rîbnița.
La fața locului au intervenit imediat salvatorii. Situația era periculoasă, iar circumstanțele se puteau schimba în orice moment, deoarece autospeciala pompierilor întâmpina dificultăți în a se apropia de locul incidentului.
Ulterior, doi pompieri au urcat până la minor și l-au ajutat să coboare în siguranță. La sol, băiatul era așteptat de un echipaj medical și de mama sa. Din fericire, acesta nu a avut de suferit.

