Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului.

Ploaia a zădărnicit planurile organizatorilor, însă echipa lui Ilan Șor a lansat o nouă invitație pentru toți doritorii de a petrece timpul distractiv.

Show-ul cu baloane de săpun va începe sâmbătă, la ora 16:00, cu un program artistic fascinant. Organizatorii au pregătit pentru vizitatori un concert cu participarea artiștilor locali și a colectivelor de dans.

Pe toată durata evenimentelor, la OrheiLand vor avea loc ateliere de creație, unde copiii vor putea crea baloane de săpun împreună cu eroii preferați. Pentru cei mici a fost pregătit și un show tematic cu animatori.

Apoi va urma o discotecă în aer liber cu baloane de săpun, unde toată lumea se va putea distra pe cinste. Toate acestea vor fi absolut gratuite pentru toată lumea!

Parcul de distracții OrheiLand este deschis zilnic pentru toți doritorii. De marți până duminică acesta poate fi vizitat între orele 10:00-21:00, iar în zilele de luni – în intervalul 16:00-21:00.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

partidulsor.com