Deputații se vor convoca în ședință plenară joi, 13 aprilie. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor pentru următoarele două săptămâni.
Potrivit ordinii de zi făcute publică pe site-ul Parlamentului, deputații ar urma să examineze, în lectură finală, modificări la mai multe acte normative: Legea comunicațiilor poștale, Legea privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare și Legea privind activitatea de asigurare sau reasigurare. Tot în a doua lectură va fi examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative cu scopul simplificării unor proceduri în procesul penal.
În prima lectură, va fi examinat proiectul de lege cu privire la garantarea depozitelor în bănci, proiectul de lege privind avertizorii de integritate și proiectul de lege privind Banca biologică umană. Pe ordinea de zi a mai fost inclus proiectul de lege care vizează modul de administrare a drumurilor, precum și inițiativele legislative care prevăd modificări la Legea privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, la Legea viei și vinului și la Legea cu privire la mărimea, modul și temenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.
În plenul Parlamentului vor fi propuse spre examinare și ratificarea unor acorduri: Acordul cu Georgia cu privire la recunoașterea și protecția reciprocă a indicațiilor geografice, semnat la Tbilisi la 1 februarie 2023; Acordul cu Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri, semnat la Lyon la 29 iunie 2022; Acordul cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii privind statutul, privilegiile și imunitățile Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova, semnat la Chișinău la 11 ianuarie 2023.