Polițiștii de la Buiucani au deconspirat activitatea infracțională a patru bărbați care plasau droguri în ascunzișuri.
Potrivit oamenilor legii, bărbații aveau vârstele cuprinse între 25 și 43 de ani și toți sunt locuitori ai Capitalei.
Suspecții au comunicat polițiștilor că activează în calitate de curieri ai unui magazin online și au predat mai multe pachețele cu droguri de tip marijuana și PVP (sare).
Drept urmare, drogurile au fost ridicate, sigilate și expediate la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.
Dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată, ei riscă închisoare de până la patru ani.
Acțiunile de documentare au fost realizate de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Buiucani. Polițiștii continuă măsurile în vederea combaterii acestui flagel.