Se crează toate condițiile ca Maia Sandu să câștige alegerile prezidențiale, iar acest lucru provoacă îngrijorare, afirmă fostul ministru al justiției, Stanislav Pavlovschi. Potrivit juristului, refuzurile pe bandă rulantă a candidaților în cursa pentru prezidențiale sunt un indiciu în acest sens.
“Eu cred că se face totul ca președintelui actual să-i fie create toate condițiile de participare, iar pentru ceilalți participanți să fie cât mai puțin favorabile. Asta iarăși provoacă îngrijorare. Dacă noi am lua izolat acest lucru atunci da, dar dacă luăm în ansamblu atunci totul devine foarte clar. Aici este inclus faptul că sunt închise televiziuni, că sunt dizolvate partide politice, că nu este înregistrat un bloc, candidații sunt scoși cu câteva zile înainte de alegeri ș.a.m.d. Când le pui pe toate pe o poliță situația este clară”, a declarat fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi la emisiunea “De Facto” de la GRT.
De menționat că membrii CEC au respins înregistrarea grupurilor de iniţiativă pentru susţinerea candidatului Vasile Bolea. Acesta la rândul său a declarat că poate candida independent, fiindcă a părăsit partidul pe care îl conducea.
De asemenea, Comisia Electorală Centrală și-a anulat decizia de a înregistra grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului independent la funcția de președinte al Republicii Moldova, Vasile Tarlev.
În afara cursei prezidenţiale va rămâne şi candidatul Partidului Social Democrat European, Valeriu Pleșca.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Parlamentului, Președinției sau CEC nu au comentat aceste declarații.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.