Noi deja suntem obișnuiți cu starea excepțională, pentru că trăim într-un ritm în care instabilitatea a căpătat o rutină. Astfel a comentat fostul judecător la CEDO, ex-ministrul justiției, Stanislav Pavlovschi decizia guvernului de a instaura stare de urgență în țară pentru 60 de zile.

,,Noi deja suntem obișnuiți cu starea excepțională, pentru noi ea a devenit ceva normal, la noi lipsa de stare excepțională poate deveni ceva excepțional. Înțeleg dacă guvernarea n-ar fi avut majoritate confortabilă în parlament, atunci ar fi putut spune că nu putem trece o lege sau alta, ceea ce ar fi necesar pentru asigurarea securității energetice, dar ei au majoritate confortabilă în parlament, ei pot trece orice lege. De ce ei au merg pe calea aceasta? Chiar este inexplicabil”, a declarat Pavlovschi la emisiunea De Facto de la GRT.

Amintim că, ieri, 16 decembrie, a intrat în vigoare starea de urgență în sectorul energetic.

Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Administrației prezidențiale, Parlamentului sau CSE nu au comentat declarațiile respective.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube