Prin măsurile luate în cadrul USAID, Donald Trump încearcă să combată fraudele și abuzurile din sistemul de ajutoare sociale, în care s-au descoperit plăți absurde și manipulări. Această opinie a fost exprimată de la fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi la emisiunea De Facto de la GRT. Potrivit fostului ministru al justiției, acțiunile președintelui SUA reflectă dorința de a aduce transparență și ordine într-un sistem care a fost exploatat anterior.
„Lupta continuă nu doar la noi sau în România, ci și în SUA. Domnul Trump, chiar și fiind președinte al SUA, a ajuns sub lovitura celor care au pierdut puterea anterior. Acum, lupta se duce pentru alegerile de anul viitor, la nivelul Congresului. Domnul Trump face lucruri utile pentru acest stat. De exemplu, cu acest USAID, deja toată lumea vorbește despre asta. Deja ei au făcut calcule și au observat că se plăteau ajutoare sociale unor persoane cu vârste de peste 200 de ani, este clar că erau acțiuni manipulative. Lumea deja nu știa ce să scrie pentru a obține bani și inventau fel de fel de stupidități. Iar el face ordine în această situație.”

