Două percheziții de amploare au fost efectuate de polițiștii din Nisporeni, în urma cărora au fost descoperite și ridicate zeci de arme, muniții și accesorii militare, toate deținute ilegal.

Prima intervenție a avut loc în satul Iurceni, la domiciliul unui bărbat de 32 de ani, unde au găsit un adevărat arsenal. Este vorba de cinci arme de foc, dintre care patru de modele necunoscute, două dintre ele echipate cu lunetă, trei paturi de armă, șapte țevi de armă, un pistol, cinci centuri cu muniție, precum și zeci de cutii cu cartușe și alice de diferite calibre.

Cea de-a doua percheziție a avut loc în orașul Nisporeni, la domiciliul unui bărbat de 48 de ani. Polițiștii au descoperit o armă de vânătoare, o altă armă de model necunoscut, 10 cartușe, o centură cu 20 de cartușe și gloanțe pentru arme pneumatice.

Toate obiectele ridicate au fost transmise Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru expertiză balistică. Potrivit autorităților, niciuna dintre arme nu era înregistrată conform legislației în vigoare, iar deținerea lor este considerată ilegală.

Poliția continuă investigațiile.

realitatea.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.