La sesiunea suplimentară 2024, s-au înscris circa 3288 de candidați, care vor susține probele de examen în 14 Centre de Bacalaureat, instituite în acest sens.
Probele de examen vor începe la ora 10:00 și se vor desfășura conform următorului orar:
- 15 iulie 2024 – Limba și literatura română (alolingvi);
- 16 iulie 2024 – Limba de instruire;
- 17 iulie 2024 – Limba străină;
- 18 iulie 2024 – Disciplina de profil;
- 19 iulie 2024 – Disciplina la solicitare.
Sesiunea de examene 2024 s-a desfăşurat în perioada 03 iunie – 21 iunie. Media mediilor obținută de absolvenții din licee în sesiunea 2024 nu s-a modificat față de cea înregistrată în sesiunea 2023. Astfel, pentru candidații din licee, media mediilor la examenul național de bacalaureat 2024 este 7,34, comparativ cu 7,33 în 2023.

