Peste 800 de pacienți beneficiază lunar de servicii de dializă, iar în 2022 au fost alocați pentru aceste proceduri aproape 197 milioane de lei. Datele au fost publicate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină /CNAM/ în contextul marcării Zilei Mondiale a Rinichiului.

Potrivit CNAM, Ziua Mondială a Rinichiului este marcată anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie și are în acest an are genericul „Sănătatea rinichilor pentru toată lumea – pregătindu-ne pentru neprevăzut, susținând persoanele vulnerabile”.

Conform sursei citate, în Republica Moldova, persoanele asigurate beneficiază gratuit de servicii de prevenire, diagnostic şi tratament al bolilor renale. La nivelul asistenţei medicale primare, CNAM finanţează asistența acordată de medicul de familie, iar în cadrul asistenţei medicale specializate de ambulatoriu, din fondurile AOAM sunt acoperite consultaţia medicilor specialişti nefrologi cu prescrierea în scop de diagnostic a investigaţiilor de laborator, tratamentului, luarea în evidenţa medicală şi supravegherea în dinamică.

De asemenea, persoanele cu insuficiență renală cronică beneficiază gratuit la nivelul asistenţei medicale de ambulatoriu și al celei spitalicești de servicii de dializă. Peste 800 de pacienți primesc lunar astfel de servicii, iar în 2022 au fost efectuate peste 97 de mii de ședințe de dializă, pentru care din fondurile AOAM au fost alocați aproape 197 de milioane de lei.

La nivel de spital, CNAM achită cheltuielile pentru consultaţii, diagnostic, tratamente, îngrijiri medicale, medicamente, consumabile, cazare şi alimentaţie. Asigurarea medicală obligatorie acoperă și costurile transplantului de rinichi, o astfel de operaţie depășind cifra de 180 de mii de lei (circa 8.900 de euro).

moldpres.md