Politicianul Mihai Petrache, liderul Partidului Uniunea Centristă, se arată nedumerit de intoleranța actualei guvernări față de alte partide, dar și de lipsa de respect față de un anumit segment al cetățenilor Republicii Moldova. Întrebat, în cadrul emisiunii „TEMA” de la postul „Primul în Moldova” care emite pe internet, dacă ar fi posibilă semnarea unui „pact Snagov”, Petrache a răspuns că acest lucru nu va fi posibil din cauza comportamentului guvernării.
„Situația în care guvernarea încearcă să divizeze, nu de aceea că așa e situația, dar așa se pare în viziunea guvernării că ar fi bine să vadă dușmani, în situația asta sigur că este imposibil un pact Snagov. Chiar dacă orice partid politic, cât de cât activ în viața politică, ar fi gata să cedeze, să meargă la anumite compromisuri pentru a determina, a identifica anumite obiective care ar putea fi susținute de tot spectrul politic din Republica Moldova, acest lucru nu va fi posibil, fiindcă acesta este comportamentul guvernării. Eu nu înțeleg de unde atâta intoleranță, de unde atâta efort de a demonstra că sunt dușmani, nu înțeleg”, a relevat politicianul de opoziție.
Totodată, el admite că, prin acest comportament, guvernarea încearcă să iasă în evidență, dând dovadă de lipsă de respect pentru o parte din societate.
„Mai degrabă, partidul de guvernământ înțelege că doar așa pot să iasă ei în evidență. Că ei sunt „tare buni”, „tare proeuropeni”, dar în rest, ceilalți, așa, un fel de nu știu cine. Eu cred că mai degrabă este o lipsă de respect față de anumite segmente ale societății, ale cetățenilor Republicii Moldova. Până la urmă trebuie respectat orice vot al cetățeanului Republicii Moldova, că-i pe stânga, că-i pe dreapta, că-i pe centru…”, a declarat Mihai Petrache.
El a exemplificat că în Uniunea Europeană sunt milioane de eurosceptici care promovează anumite idei care sunt în dezacord, „dar nimeni nu ia bâta și nu pornește unul împotriva altuia”.
„Ieșirea Marii Britanii din UE a fost datorată euroscepticilor din Marea Britanie, aceștia sunt cetățenii care nu cu ochii închiși au votat, și de acestea milioane sunt în alte țări europene”, a argumentat Petrache.
În acest sens, el sugerează că, dacă este vorba de interesul strategic al Republicii Moldova de integrare europeană, „guvernarea ar trebui să fie cel puțin deșteaptă, înțeleaptă și responsabilă”.
„Până când ei nu dau dovadă de acest lucru. Chiar și această manifestare din 21 mai încă odată demonstrează că partidul de guvernare nu vede… În loc să consolideze societatea, ei fac tot posibilul pentru a dezbina: apriori încearcă să determine cine-i prieten, cinei-i bun și cine-i rău. Asta este foarte rău din partea guvernării”, a rezumat Petrache.
La momentul difuzării acestei știri, declarațiile politicianului nu au fost comentate de serviciile de presă ale Președinției, Guvernului, PAS.