Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat că oamenii legii nu au intimidat transportatorii care aduceau oameni la protestele din capitală, așa cum au anunțat reprezentanții Partidului „Șor”.

Șeful IGP a comunicat pentru Radio Moldova că mai multe persoane, participante la protestele organizate duminică în centrul capitalei de către Mișcarea Pentru Popor, din care face parte Partidul „Șor”, au fost conduse la sediile de Poliție pentru identificare și documentare.

„Au fost constatate o serie de încălcări raportate la diferite compartimente, vorbim aici atât de obiecte interzise depistate, chiar și persoane minore antrenate în acest proces. Cel mai regretabil e că oamenii totuși nu înțeleg că deplasarea lor este foarte importantă de a fi în siguranță. Noi iarăși constatăm o neglijență din partea transportatorilor pe diferite compartimente: încălcarea regulamentului circulației rutiere, necorespunderea tehnică a mijloacelor de transport. Faptul că au fost documentați conducătorii transportului este un alt proces, dar și după documentarea acestora noi nu am interzis deplasarea lor în direcția municipiului Chișinău”, a declarat șeful IGP.

Viorel Cernăuțeanu a mai declarat că la protestul de duminică din centrul capitalei ar fi fost aproximativ 1500 de persoane.

Pe 7 mai, Mișcarea pentru Popor a organizat o acțiune de protest în fața clădirii Parlamentului. Reprezentanții organizației acuză poliția de blocarea accesului cetățenilor la acțiunea de protest. Potrivit declarației Mișcării pentru Popor, reprezentanții forțelor de ordine au ridicat plăcile cu numerele de înmatriculare ale mai multor microbuze și autobuze, pentru a nu le permite deplasarea spre capitală. Conform datelor organizatorilor mitingului, aproximativ 25 de mii de oameni au fost împiedicați să ajungă la acțiunea de protest din Chișinău.