Candidatura probabilă a președintei Comisiei Europene pentru un al doilea mandat arată mai mult ca o încoronare decât o deliberare democratică. Uniunea Europeană se pregătește să-și încoroneze propriul monarh: Ursula von der Leyen, scrie Politico.

În calitate de președinte, von der Leyen urmează să-și încheie mandatul în 2024, când UE va alege un nou Parlament European. Cu alegeri la mai mult de un an distanță, multă lume se aliniază deja în jurul unui al doilea mandat pentru von der Leyen, relatează politico.eu

Partidul Popular European de centru-dreapta, care controlează cea mai mare parte a Parlamentului European, s-a grupat în jurul politicianului german, la fel ca și partidele conservatoare din Germania. Coaliția de guvernământ a cancelarului Olaf Scholz de la Berlin trimite semnale pozitive. Și, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron încă nu a spus public dacă o susține pe von der Leyen pentru un al doilea mandat, se știe că în mare parte datorită lui ea a primit postul în 2019. Nu este exclus să o susțină din nou.

Eforturile de a găsi o alternativă credibilă la von der Leyen au determinat unii membrii UE să se întrebe dacă chiar va exista o campanie pentru cel mai puternic rol în birocrația europeană.

Von der Leyen este președintele Comisiei Europene din 2019. Ea a fost numită președinte de șefii de stat și de guvern din UE, după o dispută îndelungată. A fost aleasă de liderii UE în timpul unei negocieri cu ușile închise în care au respins așa-numitul Spitzenkandidat sau „candidatul principal” prezentat de conservatorii UE – acea alegere a fost Manfred Weber – și, în schimb, i-au dat slujba lui von der Leyen.

În ultimul an, președinta CE a fost implicată în gestionarea pandemiei de COVID-19 și a introdus un Plan de Redresare Economică pentru a ajuta statele membre să se recupereze. De asemenea, ea a promovat o serie de inițiative importante, cum ar fi Pactul Verde European și Digitalizarea Europei. Cu toate acestea, von der Leyen a fost criticată pentru gestionarea deficitară a achizițiilor de vaccinuri și pentru că nu a reușit să ajute statele membre să coordoneze răspunsul la criza pandemiei. În ciuda acestor critici, ea se bucură de sprijinul liderilor europeni și este pe cale să obțină un nou mandat.

Articolul integral: adevarul.ro