Polițiștii au identificat astăzi un complice al șoferului care a provocat accidentul soldat cu decesul unui minor de 14 ani.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), acesta l-a ajutat cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident. „Bărbatul a participat și la montarea plăcuței cu numărul de înmatriculare pe altă mașină, pentru a duce în eroare oamenii legii. Acesta este medic stomatolog și urmează să fie reținut pentru 72 de ore”, a precizat IGP.

Primarul localității Boldurești din raionul Nisporeni a fost reținut în această dimineață de polițiști, după ce a tamponat mortal un minor în vârstă de 14 ani și a părăsit locul accidentului. Impactul s-a produs pe 19 februarie, în localitatea Boldurești. Bărbatul a încercat în această perioadă să ducă în eroare polițiștii pentru a se eschiva de la răspundere.

Pe caz a fost pornită o cauză penală care se află în gestiunea procurorilor din Chișinău.

moldpres.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.