Polițiștii îndeamnă șoferii să circule cu prudență maximă, întrucât pe unele porțiuni de drum s-a format polei.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Oxana Toderiță, a specificat că este necesar ca șoferii să fie atenți, în special la ieșirile din sate și tronsoanele împădurite.

„Înainte de a pleca la drum, asigurați-vă că mașina este echipată corespunzător. În timpul circulației adaptați în permanență viteza de deplasare. Nu efectuați manevre periculoase și măriți distanța de siguranță față de vehiculele din față. Evitați depășirile riscante, care pot deveni extrem de periculoase în condițiile unei vizibilități reduse”, a spus Oxana Toderiță.

De asemenea, IGP recomandă pietonilor să traverseze carosabilul doar prin locurile special amenajate și după ce au fost observați de șoferi.

În situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

moldpres.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.