Prin „restricții de spațiu” a explicat ministrul afacerilor externe, Nicu Popescu, faptul că mai multor jurnaliști l-ea fost refuzată acreditarea la summit-ul Comunității Politice Europene. Declarația a fost făcută la conferința de presă susținută de Popescu marți dimineața.
„-De ce a fost refuzată acreditarea la summit postului de televiziune „Orizont TV” și altor posturi?
-Eu personal nu am urmărit fiecare aplicație, fiecare refuz individual pentru jurnaliști sau pentru anumite instituții mass-media. Am menționat că sunt și există restricții de spațiu, că la această etapă nu a fost posibilă acreditarea a peste 100 de jurnaliști și reprezentanți ai mass-media din motive de spațiu”, a justificat Popescu.
Totodată, el a menționat că nu este „pe poziția de a intra detaliat pe fiecare caz”.
„Și în acest sens eu nu sunt pe poziția de a intra detaliat pe fiecare caz, pentru că la modul practic nu am fost implicat în procesarea fiecărei solicitări”, a mai spus Popescu.
Anterior și producătorul general al postului de televiziune „Primul în Moldova”, Ludmila Belcencova, a anunțat că instituția nu a primit acreditare pentru reflectarea activității summit-ului.