În contextul crizei energetice, școlile din nordul Moldovei și unele universități au recurs la măsuri de economisire, precum micșorarea temperaturii în clase sau trecerea la învățământul online, fapt care poate afecta negativ calitatea studiilor. Aceasta este opinia fostului ministru al educației, Corneliu Popovici, exprimată în cadrul emisiunii „De Facto” de la GRT.

„Ca urmare a creșterii prețurilor, apar intenții de micșorare a temperaturii în clase. Reprezentanții școlilor din nordul Moldovei susțin că copiii au stat îmbrăcați la lecții. Clasele se încălzesc datorită prezenței copiilor în ele, însă cu siguranță acest lucru nu este civilizat și nu este bine pentru secolul XXI. Într-o sală prost încălzită, despre ce fel de calitate a studiilor putem vorbi?”

Potrivit lui Popovici, aceste soluții financiare pun în pericol condițiile de învățare și pregătirea studenților, iar sistemul educațional devine tot mai fragil.

„Din punct de vedere al managementului instituțiilor de învățământ, trecerea la online este o metodă de economisire a bugetului. Economisești pe căldură, energie electrică, economisești pe multe aspecte și probabil și pe gradul de pregătire al studenților. Dacă, în fiecare situație de criză, vom trece la online, vom afecta calitatea studiilor. Ca urmare a acestor reforme din ultimii ani, învățământul superior din Republica Moldova a devenit foarte fragil.”

Până la momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului sau Ministerului Educației, nu au comentat public aceste declarații.

youtube

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.