Fostul ministru al educației, Corneliu Popovici se arată convins că în viitorul apropiat vor mai fi încercări de comasare a instituțiilor de învățământ superior. Potrivit istoricului, deși inițiativa de comasare a Universității Tehnice și a Universității de Stat din Moldova a fost stopată – tentative vor mai exista.
“Aceste comasări care au fost făcute pe parcursul ultimilor ani de zile nu sunt ultimele și cu siguranță vor fi încercări de noi comasări. Chiar dacă această inițiativă de comasare a UTM și USM a fost stopată pentru că oamenii și-au dat seama că fac o mare greșeală, dare nu e exclus că tentative de comasări vor mai fi. Și dacă totul se va comasa la o singură universitate ce se va întâmpla cu proprietățile celorlalte universități?!”, a declarat Popovici la emisiunea “De facto” de la GRT.
Totodată, fostul ministru al educației a menționat că aceste comasări nu au un impact pozitiv, ba din contra au introdus un element de bulversare și haos în sistem.
“Cât privește rezultatele primilor doi ani de reformă în domeniul respectiv nu avem rezultate. Au dispărut câteva universități, numărul studenților nu s-au mărit, salariile nu s-au mărit, practic nu sunt schimbări. Dar s-a introdus un element de bulversare și haos în sistem”.
Universitatea Tehnică din Moldova și Universitatea de Stat ar putea fuziona, la anul viitor. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, care a precizat că ideea vine din partea rectorilor celor două instituții.
Noua instituție, după fuzionarea Universității de Stat din Moldova (USM) cu Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) ar putea fi numită Universitatea Chișinău. Despre aceasta a anunțat rectorul Universității Tehnice, Viorel Bostan și rectorul Universității de Stat, Igor Șarov.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Parlamentului, Președinției, Guvernului sau MEC nu au comentat aceste declarații.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

