Inițiativa ministrului educației, Dan Perciun, de a nu accepta la studii liceale elevii care au nota medie mai mică de 6 este una toxică. De această părere este fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici. Potrivit istoricului, această nouă reformă va duce la lichidarea claselor liceale.

“Această inițiativă se încadrează în acțiunile foarte dur criticate pe timpuri. Eu cred că în spatele intenției se află intenția de a mai folosi o pârghie de micșorare a claselor liceale. Dacă mii de copii vor fi lipsiți de dreptul de a merge la liceu se va micșora numărul claselor liceale, iar lichidarea acestora în timp scurt duce la degradarea absolută.”, a declarat Popovici, la emisiunea “De Facto” de la GRT.

În opinia fostului ministru al Educației, autoritățile nu ar trebui să pună accetul pe acești indicatori.

“Referitor la nota 6 care va fi pusă în această metodologie, eu cred ca nu este corect de pus accentul pe acești indicatori, pentru că la liceu poate să vină persoanele care au o notă pozitivă. Eu cred că ar fi bine de mers pe principiul: să vină cine vrea, să rămână poate. Noi avem cazuri foarte multe când copilul venind în clasa a IV-a are anumite probleme în pregătire, pentru că depinde unde a învățat, în ce condiții, iar pe parcursul anilor de liceu, el devine un elev foarte bun”.

Amintim că elevii din Moldova care au nota medie mai mică de 6 ar putea să nu mai fie acceptați la studii liceale. Despre aceasta a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a subliniat că prevederea se conține în Regulamentul de admitere în liceu, publicat într-o nouă variantă.

Până la publicarea știrii, Ministerul Educației, Parlamentul, Președinția sau Guvernul, nu au comentat public aceste declarații.

telegram

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.