În ultimii 4-5 ani, salariul mediu din sistemul de învățământ a scăzut cu peste 9%, în timp ce prețurile și inflația au crescut, a declarat fostul ministru al educației, Corneliu Popovici, la emisiunea De Facto de la GRT. Astfel, profesorii noștri au ajuns să trăiască cu venituri tot mai mici, ceea ce a dus la o deteriorare semnificativă a condițiilor lor financiare. Acesta este, de fapt, răspunsul la întrebarea „De ce avem criza de profesori?”. Lipsa unui suport financiar corespunzător, alături de condițiile de muncă din ce în ce mai dificile, i-au determinat pe mulți să părăsească sistemul de învățământ sau să aleagă alte profesii mai bine remunerate.

“În anul 2020 salariul mediu în sistemul învățământului constituia aproape 90 % din salariul mediu pe economie. Acum salariul mediu în sistemul învățământului constituie sub 80 %. Peste 9 % a scăzut salariu mediu în sistemul de învățământ. În același timp prețurile au crescut, inflația a crescut pe parcursul acestor ani, respectiv profesorii noștri au sărăcit. Au devenit mult mai săraci decât erau cu patru-cinci ani în urmă. Acesta este și un răspuns la întrebarea: „De ce noi avem un deficit de câteva mii de profesori?!” Salariul este demotivant și asta este una dintre cauzele de bază”, a declarat Popovici.

Totodată, acesta a menționat că majorarea de doar 9% propusă pentru salarii este mult sub orice așteptare din partea profesorilor.

„Noi, dacă vrem să avem un sistem educațional bun, noi trebuie să investim în profesori. Dar majorarea de doar 9 % care s-a propus este sub orice așteptare din partea profesorilor”.

De menționat că majorarea salariilor din educație cu 9% a nemulțumit mai multe cadre didactice, care ar fi anunțat deja manifestații pentru data de 13 și 19 decembrie dacă această creștere nu va revizuită în sens pozitiv.

Ulterior, Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a precizat în cadrul unei emisiuni că majorarea va rămâne la 9%, iar angajamentul principal este ca până în 2030, salariul mediu al unui profesor să fie echivalent cu salariul mediu pe țară.

Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, MEC sau Parlamentului nu au comentat aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube