Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este o acțiune politicianistă ce are menirea de a-i asigura președintelui Maia Sandu un nou mandat. O spune liderul Partidului Social Democrat European, Ion Sula. Politicianul solicită guvernării să renunțe la ideea referendumului, întrucât există riscul ca o parte a societății să boicoteze acest exercițiu electoral sau să voteze împotriva eurointegrării.
Președintele Partidului Social Democrat European critică guvernarea pentru tentativa de a monopoliza ideea europintegrării prin decizia de a organiza un referendum la acest subiect. Potrivit politicianului, un astfel de exercițiu trebuie să aibă loc la finalul negocierilor de aderare și să fie consultat cu toate forțele politice proeuropene și cu societatea civilă.
„Este o acțiune politicianistă care are cu totul alt scop decât cel declarat. Scopul este ca actualul președinte să mai obțină un mandat la șefia Republicii Moldova și folosesc subiectul integrării europene pentru a atinge acest obiectiv. Venim cu recomandarea către partidul de guvernare ca să nu aibă loc acest referendum, pentru că există anumite riscuri. Există scenariul când cetățenii vor vota „pentru” și atunci ne întrebăm ce se va schimba? Și există scenariul când cetățenii votează negativ sau nu în favoarea Uniunii Europene. Ce se va schimba în acest caz? Iarăși, nimic. Republica Moldova va continua negocierile. Toate statele care au aderat la Uniunea Europeană au demonstrat că un astfel de referendum are loc urmare a îndeplinirii tuturor condiționalităților sau a închiderii tuturor capitolelor de aderare”, a spus Ion Sula în cadrul unei emisiuni.
La sfârșitul lunii decembrie președintele Maia Sandu a cerut Parlamentului organizarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ulterior, majoritatea parlamentară PAS a modificat legislația electorală astfel încât referendumul republican să poată fi organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale sau parlamentare.
Până la momentul publicării acestei știri, serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului, Administrației Prezidențiale sau PAS nu au comentat în spațiul public declarațiile lui Ion Sula.