Biroul Național de Statistică relatează că în luna februarie 2023 prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de ianuarie curent cu 2,1%, față de decembrie 2022 – cu 3,4% și în comparație cu februarie 2022 – cu 26,0%.
În industria extractivă, în luna februarie 2023 prețurile producătorului s-au majorat față de ianuarie curent cu 1,1%, față de decembrie 2022 – cu 2,6% și față de februarie 2022– cu 29,6%.
În industria prelucrătoare, în luna februarie 2023 prețurile producătorului s-au majorat față de ianuarie curent cu 2,3%, față de decembrie 2022 – cu 3,6% și față de februarie 2022 – cu 22,7%.
În sectorul energetic, în luna februarie 2023 prețurile producătorului au rămas la nivelul lunii ianuarie curent, iar față de decembrie 2022 prețurile s-au majorat cu 1,5% și față de februarie 2022 – cu 52,1%.