Un caz de corupție a fost dejucat la Punctul de trecere a frontierei „Leușeni-Albița”. Incidentul a avut săptămâna curentă, ne informează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Potrivit autorității, acea tentativă de corupere a avut loc în timpul controlului de frontieră.

„Un cetățean moldovean, în vârstă de 24 de ani, a încercat să influențeze procesul de verificare prin prezentarea documentului de călătorie însoțit de mijloace bănești. Incidentul s-a produs pe sensul de intrare în Republica Moldova, când polițistul de frontieră a constatat că persoana nu deține actele necesare pentru traversarea frontierei de stat”, se menționează într-un comunicat emis de serviciul de presă al Poliției de Frontieră.

Ca urmare, s-a dispus refuzul de intrare a mijlocului de transport pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, potrivit legislației, cazul este documentat în continuare de către autoritățile competente.

În acest context, Poliția de Frontieră amintește:

Orice tentativă de corupere a unui funcționar public este ilegală și se sancționează conform legislației.
La trecerea frontierei, este obligatorie deținerea documentelor necesare.
Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.

deschide.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.