Producătorul suedez al centurilor de siguranță Autoliv accelerează programul de reducere a costurilor. Compania estimează că va renunţa la 6.000 de angajaţi sau aproximativ 11% din forţa sa de muncă, a anunţat joi producătorul de centuri de siguranţă şi airbaguri, informează Agerpres.

Măsurile includ închiderea unor unităţi din Europa şi vor fi complet implementate până în 2025, a precizat într-un comunicat firma suedeză.

„Aceste iniţiative vor continua să optimizeze amprenta noastră geografică spre o structură mai eficientă. Intenţionăm să simplificăm şi să consolidăm modul în care operăm în toate zonele”, a afirmat directorul general Mikael Bratt.

Autoliv şi-a menţinut estimările publicate în aprilie privind profitabilitatea din 2023. Compania se aşteaptă anul acesta la o marjă de profit între 8,5% şi 9%.

bursa.ro

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.