Zeci de transportatori, care fac parte din Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto, au protestat astăzi în fața Inspectoratului Național de Securitate Publică. Aceștia și-au manifestat nemulțumirea față de acțiunile poliției din data de 12 martie, când mai șoferi au fost opriți din drum, în timp ce transportau legal cetățenii la protestul din Capitală. Forțele de ordine sunt acuzate de abuz, întrucât au aplicat amenzi și au sustras plăcuțele cu numere de înmatriculare, acțiuni calificate ca fiind ilegale, pe care Asociația transportatorilor este decisă să le conteste în judecată.