Reforma pensiilor riscă să arunce în aer Europa. Franţa este deja pe un butoi cu pulbere. Milioane de oameni au ieşit ieri în stradă la Paris şi în alte peste 250 de oraşe ale Franţei, protestând împotriva noii legi care îi obligă să lucreze cu doi ani mai mult. A fost cea mai amplă mobilizare de la începutul seriei de manifestaţii. Iar violenţele au fost, de asemenea, cele mai intense. Sindicatele promit să nu se oprească până când preşedintele nu renunţă la reforma pensiilor. Dar Emmanuel Macron pare de neclintit: vrea ca legea să intre în vigoare până la finalul anului.

Parisul a părut ieri un oraş în stare de asediu. 800 de mii de oameni, potrivit sindicatelor, au defilat pe marile bulevarde ale capitalei. Dar, înaintea cortegiului, un grup de 1500 de indivizi violenţi, mascaţi şi îmbrăcaţi în negru, au incendiat pubele şi i-au atacat pe scutieri cu sticle incendiare şi pietre din pavaj.

Irène Costelian, jurnalist francez: Aceste acte de violenţe sunt cele care reflectă tensiunea care este astăzi în societatea franceză. Forţele de ordine, evident, sunt peste tot, ca de obicei. Tensiuni au început să apară, cu focuri de gunoaie, focuri de obiecte care s-au găsit pe stradă, materiale de şantier, în principiu.

Macron promite că legea care urcă vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani va intra în vigoare până la finalul acestui an. Dar sindicatele au anunţat deja o nouă zi de greve şi manifestaţii la scară naţională, săptămâna viitoare. Iar militanţii radicali au continuat devastările până seara târziu. La Bordeaux, a fost incendiate poarta de lemn ale primăriei, monument istoric.

Primăria ar urma să-l primească, marţi, pe regele Charles, în prima sa vizită de stat în străinătate de la preluarea tronului. Agitaţia socială ar putea schimba locul banchetului fastuos în onoarea monarhului, programat, în principiu, la Palatul Versailles.

observatornews.ro