Pe 12 septembrie se împlinesc 26 de ani de când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) examinează plângeri depuse de Republica Moldova. Potrivit Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), în acești ani, țara noastră a fost condamnată de nu mai puțin de 590 de ori la CEDO, ca urmare a constatării a 764 de încălcări ale drepturilor omului.
În urma deciziilor pronunțate până pe 31 decembrie 2022, Republica Moldova a fost obligată să plătească 22,4 milioane de euro despăgubiri.
Într-un document, CRJM a sintetizat toate încălcările comise de țara noastră. Cele mai multe constatări vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil. Autoritățile Republicii Moldova au admis de 239 de ori încălcarea acestui drept, protejat de Articolul 6 din Convenție.
Acesta este urmat de încălcarea Articolului 3 din CEDO care prevede interzicerea torturii. Reprezentanții statului au neglijat această prevedere în 180 de cazuri.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.