Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 14-17 iulie 2023, pe perioada desfășurării celei de-a III-a ediții a Festivalului municipal „Te salut, Chișinău”, va fi sistată circulația transportului public pe str. Columna, tronsonul cuprins intre străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin.

În perioada 13.07.2023, ora 20:00 – 17.07.2023, ora 05:00, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:

Itinerarul rutei de troleibuz nr. 24 se modifică după cum urmează: de pe str. Mitropolit G. Bănulesc -Bodoni pe str. A. Mateevici, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit;

Itinerarul rutei de troleibuz nr. 28 se modifica după cum urmează: de pe str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni pe str. A. Mateevici, str. A. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, bd. Constantin Negruzzi și în continuare pe traseul stabilit;

În perioada 14.07.2023 – 16.07.2023, în intervalul orelor 10:00 – 22:00:

Itinerarul rutei de microbuz nr. 174 se modifică după cum urmează: de pe str. Alexandru cel Bun pe str. Vasile Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Personalul liniar este la dispoziția publicului călător pentru a oferi informații suplimentare despre redirecționări.

publika.md