Noaptea dintre ani nu a fost motiv de bucurie pentru toată lumea. Potrivit Institutului de Medicină Urgentă, în noaptea de Revelion după ajutor s-au adresat 160 de pacienți, de două ori mai mulți decât într-o zi obișnuită.
„În noaptea de Revelion, au fost înregistrate aproximativ 160, dintre care 31 de pacienți au fost spitalizați și pentru 129 a fost acordată asistență medicală de urgență, prescris tratament și a fost îndreptat la tratament ambulator, În mare parte prevalează traumatismele, excesele alimentare și desigur că și consumul de alcool. Ne așteptăm la o creștere a numărului de pacienți, însă suntem dotați maxim pentru a putea face față oricărui caz complex”, a declarat medicul de urgență, Vladimir Martin.
De asemenea, 400 de angajați ai IGSU au intervenit în 40 de misiuni, dintre care 10 incendii. Echipele IGSU au intervenit și la Hâncești, Călărași, Sângerei, Căușeni, Șoldănești, Fălești și Florești.

