Săptămâna trecută a fost marcată de accidente rutiere, soldate inclusiv cu morți. Preliminar, poliția a stabilit că viteza excesivă și aventurarea în depășiri riscante ar fi cauzele principale ale coliziunilor pe șoselele naționale.

Coliziunea fatală s-a produs după ce un tânăr de 27 de ani s-a aventurat într-o depășire periculoasă și s-a ciocnit frontal cu un microbuz. Decizia greșită l-a costat viața pe șofer, iar celălalt conducător auto în vârstă de 39 de ani a fost preluat în stare gravă și dus la spital.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 14 august, în apropierea satului Cenac, raionul Cimișlia. Din imaginile surprinse la scurt timp după accident, se vede că impactul a fost atât de puternic, încât ambele vehicule au fost făcute zob.

A doua zi la Edineț. O tânără de 21 de ani a decedat, iar iubitul acesteia de 22 de ani se află în stare gravă la spital, după ce s-au răsturnat cu automobilul. Nenorocirea s-a produs pe un drum din apropierea localității Ruseni. Preliminar s-a stabilit că tânărul în vârstă de 22 de ani conducea un Volkswagen, iar la un moment dat, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe șosea.

Atât șoferul, cât și iubita acestuia, care era pasageră, au fost preluați de ambulanță. În drum spre spital, însă fata a murit. Tânărul a fost internat la reanimare. Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele, inclusiv dacă accidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice sau a unei erori a conducătorului auto.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

tv8.md