Scandal în jurul reconstrucției cetății Soroca. Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a depistat mai multe nereguli, iar Ministerul Culturii a cerut stoparea imediată a lucrărilor. Sergiu Prodan spune că acolo nu există un proiect bine stabilit și că muncitorii fac lucrările după propriile convingeri. El cere consiliului raional, în gestiunea căruia este monumentul istoric, să intervină urgent pentru înlăturarea neregulilor.

„Noi prelungim zidăria existentă a bolților. Și iată dacă vă ridicați mai sus acolo este bolta care încă nu e zidită. Acolo piatra este îngustă și noi ne conducem după ea. Noi nu știm cum a fost până acum, dar ne conducem după aceste bolți”.

Cetatea Soroca a fost închisă pentru vizitatori în mai 2023, iar, în prezent, lucrările de restaurare sunt în plină desfășurare. Recent, acolo a mers șeful Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, care a depistat mai multe nereguli, inclusiv la montarea ascensorului.

„Uitați-vă cum arată tehnic. El se deschide și stă mai într-o parte, nu pe centru. O să încapă aici cu căruciorul? Dacă nu încape căruciorul înseamnă că lucrarea a fost făcută în zadar, fără dar și poate”.

Detalii despre lacunele depistate a oferit și ministrul Culturii. Sergiu Prodan spune că au fost descoperite abateri foarte serioase la executarea lucrărilor de renovare a Cetății Soroca și insistă pe stoparea lucrărilor. Experții de la minister sunt acum la etapa de formulare a pretențiilor către Consiliul Raional Soroca, în gestiunea căreia este monumentul istoric.

Sergiu Prodan spune că inspecția a constatat și lipsa unui proiect exact al lucrărlor, astfel că muncitorii execută lucrările așa cum cred ei. Ministrul cere Consiliul Raional Soroca să înlăture toate neregulile. În caz contrar, Guvernul va iniția procedura de întoarcere a cetății în proprietatea statului.

De cealaltă parte, managerul proiectului susține că lucrările au loc conform proiectului, că sunt calitative și sunt avizate de ministerul de resort.

Restaurarea Cetății din Soroca are loc în cadrului unui proiect transfrontalier Soroca-Vaslui, implementat de Consiliul raional Soroca și finanțat de Uniunea Europeană. Bugetul Proiectului se cifrează la 1, 66 milioane de euro.

tv8.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.