O femeie de 75 de ani din Chișinău a fost deposedată de 40.000 de lei și 15.000 de euro. Aceasta a devenit victimă a schemei „ruda implicată în accident rutier”.

Poliția anunță că a reținut infractorii, doi indivizi de 19 și 31 de ani, originari din raionul Cimișilia și Ucraina, după ce au fost sesizați de victimă. Bătrâna a povestit că a transmis o sumă de bani unor persoane necunoscute, sub pretextul că nepoata sa a comis un accident rutier în urma căruia a fost rănită o persoană.

Femeia a fost apelată la telefonul fix de un bărbat care vorbea în limba rusă și s-ar fi dat drept angajat al organelor de drept, care i-au comunicat că nepoata sa a fost implicată într-un accident rutier, solicitând 30 mii de euro pentru a restitui paguba părții vătămate, iar nepoata sa să fie eliberată.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

newtv.md