Articolul de lege referitor la creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani a fost votat în noaptea de miercuri spre joi de Senatul francez. Prevederea, care face parte dintr-un pachet de reformă promovat de președintele Emmanuel Macron, a fost motivul declanșării unor proteste de amploare în Franța, o manifestație fiind anunțată și pentru sâmbătă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Senatul, dominat de opoziția de dreapta, a adoptat articolul cu 201 voturi „pentru” şi 115 „împotrivă”. Potrivit sondajelor, articolul privind creșterea vârstei de pensionare este în continuare nepopular. De la începutul anului, au avut loc șase zile de proteste, greve și manifestații de stradă în Franța, iar noi proteste la nivel național sunt anunțate pentru ziua de 11 martie. Sindicatele au cerut să discute „de urgență” cu Emmanuel Macron, care a refuzat până acum întâlnirea cu acestea.
Articolul adoptat de Senat nu a fost analizat în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului francez. Senatul are acum termen până duminică să voteze întregul text al proiectului. Dacă acesta va fi adoptat, precizează AFP, o comisie mixtă de senatori şi deputaţi va încerca să ajungă la un consens asupra unui text, iar reforma ar urma să fie adoptată definitiv pe 16 martie. La cel mai recent protest față de proiectul promovat de Emmanuel Macron, peste 1,2 milioane de francezi au ieșit în stradă pe 7 martie. Serviciile rutiere, feroviare și aeriene au fost afectate de manifestații.