Ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandr Slusari, admite că scopul Adunării Naționale, organizate la inițiativa Maiei Sandu, a fost „imaginea pentru summit-ul de la 1 iunie”. În cadrul unor dezbateri de la agenția IPN, el a spus că are dubii că evenimentul „va avea continuitate”.

„Linia magistrală a fost corectă, însă am mai multe dubii vizavi de continuitate. Tare mă tem că totul se rezumă la această declarație și la imaginea pentru summit-ul de la 1 iunie”, a spus Slusari.

El și-a exprimat speranța că Adunarea Națională a Maiei Sandu „nu va fi un eveniment de singura folosință”.

„Dacă acest eveniment rămâne de o singură folosință, adică dacă s-a pus bifa, s-a făcut imaginea și cu asta s-a terminat, atunci noi am avut precedente din 2013 când Filat cu Plahotniuc au făcut mitingul”, a rezumat Slusari.

El a vorbit despre necesitatea implicării societății în procesul de negocieri și a amintit în context despre cum a fost negociat Acordul de Asociere, proces la care a participat „un cerc îngust de oameni”.

„Eu țin minte cum a fost negociat Acordul de Asociere, de un cerc îngust de oameni, mai mult delegați de Plahotniuc acolo. Și noi, cei din zona economică, cam în ultimul moment am aflat ce intră, cum a fost negociat acest acord”, a subliniat ex-deputatul.

Până la momentul difuzării acestei știri, declarațiile sale nu au fost comentate de serviciile de presă ale Președinției, Guvernului, PAS.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

privesc