Șoferul care a lovit mortal un pieton, pe 4 septembrie, în sectorul Botanica al capitalei, a urcat la volan fiind în stare avansată de ebrietate. Expertiza a indicat o concentrație de alcool în sânge de 1,85 g/l, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP).

„Este gata rezultatul expertizei. Șoferul se afla în stare de ebrietate avansată. Alcoolemia în sânge 1,85 g/l”, anunță Poliția.

Amintim că pe 4 septembrie, aproximativ la ora 7:00, un bărbat de 76 de ani a fost lovit mortal de o mașină pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitalei. Șoferul a încercat să se eschiveze de la locul accidentului rutier, dar a fost reținut de polițiști. La volanul automobilului era un tânăr de 26 de ani. Presa scrie că acesta este cetățean al Ucrainei. Pe caz a fost inițiat un proces penal, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

ziar.md