Situația de urgență este un cadru care permite președintelui Republicii Moldova să se implice direct în modul în care evoluează lucrurile în Republica Moldova. Această opinie a fost exprimată de economistul Viorel Gîrbu, în cadrul programului „TEMA” de la postul „Primul în Moldova” care emite pe internet.

„Este o contradicție între aceste două ramuri ale puterii executive: între prim-ministru și președintele Republicii Moldova”, a afirmat în context expertul.

El se arată nedumerit de faptul că partidul aflat la guvernare recurge la instrumentul situației de urgență în condițiile în care deține majoritatea în Parlament și controlul deplin asupra Guvernului.

„Nu văd de ce a fost necesară folosirea acestui mecanism. Pentru că poate fi mobilizat Parlamentul, poate fi mobilizat Guvernul, astfel încât deciziile să fie luate chiar și într-un cadru mai larg, dar rapid, fiindcă știm că există confort politic: Parlamentul, Guvernul este dominat de aceeași forță politică”, a declarat Gîrbu.

Expertul a mai spus că instrumentul situației de urgență poate facilita luarea deciziilor într-un guvern de coaliție în „care există disensiuni”, dar în situația Guvernului Moldovei acest lucru „este ciudat”.

„Dacă am fi în situația în care în Republica Moldova există o anumită coaliție de guvernare și există disensiuni în cadrul cestei coaliții, atunci instrumentul stării de urgență putea să faciliteze cumva depășirea acestor disensiuni. Dar în Republica Moldova este cumva ciudat. Ciudat că acest partid guvernează într-un cadru care este reprezentat de propriii săi membri prin mecanismul de situație de urgență”, a rezumat Gîrbu.

Până la momentul publicării acestei știri, serviciile de presă al Președinției, Parlamentului, Guvernului, PAS nu au comentat declarație lui Viorel Gîrbu.

Amintim că, pe 30 martie, cu votul deputaților fracțiunii majoritare PAS, Parlamentul a prelungit starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova  cu 60 de zile, începând cu data de 5 aprilie.

youtube