„Eu înțeleg că dumnealor vor să rămână la guvernare și în următorul mandat. Probabil că nu o să reușească, chiar dacă ei depun niște eforturi. Și este varianta a doua. Că personalitatea Maia Sandu, înțelegând că poate că al doilea mandat nu o să îl ia, atunci e clar că își face loc în politica internațională. Poate, o să primească un post frumos. Trebuie să demonstreze că ea este luptătoare”. Așa a comentat politologul și istoricul Victor Stepaniuc anunțul făcut de președinte privind organizarea la Chișinău, pe 21 mai, a Adunării Naționale.
El spune că acestei acțiuni nu trebuie să îi fie acordată mare atenție, deoarece este „strict politică a partidului de guvernământ”.
„Eu nu cred că noi trebuie să îi acordăm prea mare atenție. Din ce cauză? Primo: este acțiune strict politică a partidului de guvernământ, și asta înțeleg chiar partenerii de dreapta, adică așa-numiții sateliți politici ai partidului de guvernământ. Ei nu au spus „nu”, dar ei critică, numesc că aceasta este o mișcare politică prin care încearcă să îi dea niște note doamnei Sandu, ea să-și întărească pozițiile partidului, ei simt că sunt în pierdere”, a explicat Stepaniuc, în cadrul emisiunii „TEMA” difuzată pe canalul de internet al postului TV „Primul în Moldova”.
Totodată, el crede că obiectivul declarat al acțiunii de a demonstra atașamentul pentru integrarea europeană trebuie promovat în alt mod, și anume – prin consens larg în societate și în mediile profesionale.
„Dacă președintele nostru vrea într-adevăr modernizarea noastră și vrea ca noi în Europa să ne ducem ca un stat respectat, ca o națiune respectată, atunci nu de Mari Adunări Naționale e necesar, e necesar un consens larg cu economiștii, cu juriștii – cum facem noi reformele ca ele să aducă beneficii poporului”, a punctat ex-vicepremierul.
„Dar noi în calitate de cine ne ducem acolo: de lucrători auxiliari, de servitori, de lucrători agricoli care lucrează câte 14-15 ore și fac bunăstare Europei sau noi o să ne ducem acolo, totuși, în calitate de o țară liberă, democratică, cu trecut și cu viitor?”, a mai spus Stepaniuc.
La momentul publicării acestei știri, declarațiile sale nu au fost comentate de serviciile de presă ale Președinției, Guvernului, PAS.