Suedia se situează între Franţa şi Elveţia în ceea ce priveşte numărul miliardarilor. Pe măsură ce ultra-bogaţii au început să îngroaşe rândurile, tot mai mulţi suedezi mai săraci au văzut cum decalajul dintre cei cu bani şi cei fără s-a mărit dramatic în ultima vreme. Economia a fost afectată de creşterea inflaţiei în ultimele 12 luni, de majorarea ratelor dobânzii şi de o monedă care a continuat să slăbească. Toţi aceşti factori au declanşat cea mai gravă prăbuşire a unei pieţe imobiliare europene, scrie Bloomberg.
Deşi tulburările provocate de războiul din Ucraina au afectat şi alte naţiuni europene, Suedia este singura economie din regiune care, potrivit previziunilor, se va contracta în 2023. În centrul problemelor Suediei se află o piaţă imobiliară disfuncţională, care nu numai că a cimentat diviziunile sociale, dar le-a şi dus la extrem.
Boomul imobiliar al ţării – care a dus la o creştere a preţurilor cu aproape 250% în ultimii 20 de ani – a fost alimentat de costurile de împrumut foarte mici şi de o penurie de proprietăţi de închiriat. Această lipsă de locuinţe a împins familiile mai sărace în locuinţe supraaglomerate. Totodată i-a împins pe alţii să cumpere – valoarea totală a creditelor ipotecare a crescut cu 459% în ultimii 20 de ani.
Înainte de cea mai recentă criză, datoria gospodăriilor, inclusiv ipotecile şi datoriile de consum, au crescut vertiginos la peste 200% din venitul disponibil, potrivit celor mai recente date ale OCDE din 2021. Acest nivel este dublu faţă de cel din Germania.
Până acum, aceste probleme au fost ascunse de banii ieftini şi de o economie aflată în continuă creştere. Acum, când ambele se apropie de sfârşit, vulnerabilităţile sistemului sunt expuse. O clasă de mijloc supraîndatorată se confruntă acum cu perspectiva de a nu-şi mai putea permite să îşi plătească ipotecile.
Problemele se acumulează rapid pentru guvernul suedez, care trebuie să rezolve mai multe crize în acelaşi timp.
Articolul integral: businessmagazin.ro