A camuflat 190 pachete de țigări în cutii de ciocolate și intenționa să le transporte ilegal în Dublin. Este vorba despre un nerezident, în vârstă de 41 de ani, identificat de către funcționarii vamali în conlucrare cu polițiștii de frontieră, în Aeroportul Internațional Chișinău.
„Ingeniozitatea unui bărbat de a transporta ilicit un lot comercial de țigarete nu a trecut testul, când s-a prezentat la controlul de specialitate, efectuat de funcționarii postului vamal Aeroportul Internațional în comun cu funcționarii Poliției de Frontieră.
În rezultatul controlului, echipa comună a depistat 190 pachete de țigări, camuflate în cutii de dulciuri, ce se aflau în bagajul unui nerezident în vârstă de 41 de ani, pasager al rutei Chișinău-Dublin.
Țigaretele au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional”, comunică Serviciul Vamal.

