Principalul suspect în cazul răpirii și uciderii tinerei însărcinate Ana-Maria din Orhei a fost pus oficial sub învinuire de omor cu circumstanțe agravante. Potrivit procurorului general interimar, Ion Munteanu, au fost efectuate o serie de expertize, inclusiv una psihiatrică, dar rezultatele nu au fost încă primite.

În prezent, este pus sub învinuire pentru două capete de acuzare: răpire și omor”, a declarat procurorul interimar Ion Munteanu.

Gheorghe Cotorobai este acuzat de omor în circumstanțe agravante, având în vedere că victima, Ana-Maria, era însărcinată. Bărbatul, care refuză în continuare să coopereze cu ancheta și nu a făcut nicio declarație oficială, riscă cel puțin 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață.

Newtv.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.