Rezultatele alegerilor din România arată un climat politic marcat de o cerere tot mai mare pentru politicieni cu viziuni suveraniste, care reflectă nemulțumirea din partea electoratului. Declarația a fost făcută de politologul Ion Tăbîrță la emisiunea De Facto de la GRT. În opinia acestuia, George Simion și Călin Georgescu sunt exemplele cele mai clare ale acestei tendințe, fiecare venind din colțuri diferite ale spectrului politic, dar având în comun sprijinul tot mai puternic al unui electorat nemulțumit de situația din România.

„Au ajuns în finală doi reprezentanți ai opoziției, iar acești doi finaliști se explică prin două fenomene la nivelul clasei politice românești și al electoratului. Această tendință suveranistă este evidentă încă din toamna anului trecut, iar semnele în acest sens erau deja vizibile. Totuși, cei aflați la guvernare în România au ignorat aceste semnale, chiar și după decizia Curții Constituționale din România.

Este o cerință pentru un astfel de tip de politician în România. George Simion și Călin Georgescu sunt rezultatele unei cereri în rândul electoratului românesc. Mai degrabă, Călin Georgescu a fost produsul acestor mașinării politico-tehnologice pe rețelele sociale. Uitați-vă cum s-a votat în Italia, în Franța, în Germania, în Marea Britanie. În Italia, 73% din cei prezenți au votat pentru George Simion; asta înseamnă aproximativ 120.000 de persoane”, a declarat Tăbîrță.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube