Indiferent la aspirații, politizări și încercări de a modifica istoria oamenii nu vor ceda și vor continua să marcheze pe 9 mai, Ziua Victoriei. Această opinie a fost exprimată de ex-premierul, Vasile Tarlev, care a remarcat că și în acest an oamenii au venit în număr mare să cinstească memoria ostașilor căzuți pe câmpul de luptă.
„Cetățenii RM întotdeauna de Ziua Victoriei au venit cu flori organizându-se de la mic la mare și a merge la memorial în cinstea celor căzuți pe câmpuri de luptă. La fel ca și în ceilalți ani și acum am văzut în ochii oamenilor sentiment de sărbătoare, de bucurie, iar acesta este un lucru bun. Sunt ferm convins că indiferent la aspirații, politizări, încercări de a modifica istoria oamenii nu vor ceda”, a declarat fostul premier la emisiunea De Facto de la GRT.
Fostul premier, Vasile Tarlev susține că autorităție au gafat că nu au organizat Ziua Victoriei după protocol. Potrivit politicianului, ar fi fost salutabil din partea conducerii țării dacă adresa un mesaj de felicitare celor prezenți la memorial.
“Ce ține de organizare, am observat că conducerea statului, președintele țării a fost la memorial după protocol și a depus flori. Este un lucru salutabil. Mai puțin plăcut este că autoritățile nu au organizat după protocol această sărbătoare. În al doilea rând conducerea statului nu a venit cu un mesaj la memorial așa cum făceau conducerile anterioare. Dar oamenii fac concluzii și merg înainte”.
Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, Parlamentului, Președinției sau Guvernului nu au comentat aceste declarații.