Reținerea și judecarea bașcanului Găăguziei, Evghenia Guțul par a fi abuzive, mai ales în lipsa unor probe clare sau a unei hotărâri definitive. Această declarație a fost făcută de președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, în cadrul emisiunii De Facto de la GRT. Potrivit fostului premier, situația ridică semne de întrebare cu privire la corectitudinea și transparența justiției.

„Modul în care a fost reținută, încarcerată și apoi judecată mi se pare un abuz de putere, cu atât mai mult cu cât este un ales local al unei autonomii din țară. Este acuzată de faptul că, în urmă cu doi ani, în campania electorală, nu ar fi fost suficient de transparentă cu banii, însă acuzațiile sunt formulate vag. Chiar dacă ar fi existat motive întemeiate, ar fi fost mai potrivită o interdicție de a părăsi țara sau, dacă situația era mai gravă, localitatea. Oricum, nu există o hotărâre judecătorească definitivă sau probe concludente.”

La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale guvernului, parlamentului, administrației prezidențiale sau PAS nu au comentat în spațiul public aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube