„Președintele Maia Sandu și premierul Dorin Recean pregătesc pentru data de 17 aprilie, a doua zi de Paște, provocări militare la frontiera cu regiunea transnistreană. Mai mult, la aceste acțiuni, ar urma să participe cetățeni străini”, – a anunțat deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, în cadrul unui briefing de presă susținut la Parlament, informează serviciul de presă al formațiunii politice.

„Briefingul de astăzi urma să fie despre un alt subiect. Conform informațiilor obținute din cadrul mai multor servicii speciale internaționale, care sunt verificate, Maia Sandu și Dorin Recean pregătesc provocări militare la frontiera cu regiunea transnistreană. Aceste provocări sunt planificate pentru 17 aprilie, a doua zi de Paște. Data pentru acest plan diabolic nu a fost aleasă întâmplător de către acești cinici, ci intenționat, întrucât este mare sărbătoare și toată lumea o va petrece împreună cu familia”, a declarat Marina Tauber.

Potrivit lui Tauber, la aceste provocări militare ar urma să participe și cetățeni străini.

„Cu toată responsabilitatea vă mai spun că autoritățile noastre, la indicația Maiei Sandu  și a lui Dorin Recean, au trimis, săptămâna trecută, în România, 10.000 de uniforme ale Poliției Naționale și 10.000 de uniforme ale Armatei. Scopul este ca la acțiunile militare să participe un contingent internațional”, a mai adăugat Tauber.

Mai mult, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, susține că „de la mai multe întreprinderi moldovenești au fost comandate 3.000 de sicrie”.

„Acțiunile la care suntem martori oculari zi de zi demonstrează că planurile dictatorului Sandu și Recean au scopul de a escalada situația de pe teritoriul Republicii Moldova și ca țara noastră să fie implicată într-un război străin. Sarcina noastră, a cetățenilor, este de a opri acest plan inuman al regimului Sandu-Recean”, a conchis deputatul Marina Tauber.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului, Daniel Vodă, a negat afirmațiile deputatului Marina Tauber.

„Afirmațiile doamnei Tauber sunt false și fac parte dintr-un discurs constant de promovare a fricii și dezbinării în societate. <…> Instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și țin situația sub control”, a menționat Vodă.

Serviciul de presă al Președinției nu a comentat, deocamdată, declarațiile Marinei Tauber.

partidulsor.md